ZIUA PRIMĂVEREI

01.03.2021
Colegiul Tehnic Agricol Din Svetlîi

ZIUA PRIMĂVEREI

Colegiul Tehnic Agricol Din Svetlîi

ZIUA PRIMĂVEREI

Colegiul Tehnic Agricol Din Svetlîi

ZIUA PRIMĂVEREI

MĂRȚIȘOR

Din alb și roșu, taine de mătase,

S-a răsucit, încet, un firișor,

Pe pragul sufletului să îți lase ,

O rază de speranță și de dor.

Născut la început de frunză verde,

De vise și-armonii aducător ,

Sau, coborât din vechile legende,

S-a prins de gânduri, azi, un mărțișor .

Migală, frumusețe, laolaltă,

Podoabă sau un gest ocrotitor,

El îți deschide a iubirii poartă,

Când ți se-așază-n palmă, binișor.

În primăveri, când, dulce, se deșiră ,

Misterios, al soarelui fuior,

De strălucire , ochii tăi se miră,

Iar tu rămâi un veșnic visător.

Și viața se strecoară-așa, în grabă,

În pasul desuet, de trecător…

Dar mărțișoare râd pe la tarabă

Și nu poți trece chiar, nepăsător.

AUTOR:  Georgeta Giurea
28 februarie 2021